Termeni și condiții
În vigoare de la 01.11.2026
Documentul ăsta e înțelegerea dintre OKKA GROUP S.R.L. și firma care folosește Dosar HACCP. Îl accepți când îți faci cont.
1. Cine suntem
OKKA GROUP S.R.L., cu sediul în Sat Nucet, comuna Chiojdeanca, județul Prahova, nr. 185, înregistrată la Registrul Comerțului sub J2024028436005, CUI 50656878. Ne scrii la contact@dosarhaccp.ro.
„Noi” înseamnă firma de mai sus. „Tu” înseamnă firma care are contul (operatorul unității alimentare), nu omul care apasă butoanele.
2. Ce face produsul
Dosar HACCP ține registrele cerute de sistemul HACCP al unității tale: temperaturi, recepție marfă, igienizare, ulei de prăjit, triaj epidemiologic, DDD și acțiuni corective. Din ele face un dosar PDF cu cod de verificare.
Produsul nu face planul HACCP al unității, nu ține loc de consultant în siguranța alimentelor și nu garantează rezultatul unui control. Corectitudinea datelor introduse e răspunderea ta și a oamenilor tăi.
3. Contul și oamenii din el
- Contul îl face patronul, cu email și parolă. Patronul poate adăuga manageri, fiecare legat de o unitate.
- Angajații intră cu un PIN de 4 cifre pe telefonul bucătăriei, legat de unitate printr-un link secret. Tu răspunzi ca linkul și PIN-urile să nu ajungă la cine nu trebuie.
- Fiecare înregistrare poartă ora serverului și nu se poate șterge sau modifica. O greșeală se corectează cu o înregistrare nouă, iar amândouă rămân în registru.
4. Proba și prețul
- Primele 14 zile sunt gratuite, fără card.
- După probă, abonamentul costă 39 € pe an sau 5 € pe lună, pentru fiecare unitate. Când firma are 3 sau mai multe unități, abonamentele făcute de atunci au 10% reducere.
- Plătești în lei. Suma în lei se stabilește la prima plată, la cursul BNR din ziua aceea, și rămâne aceeași la reînnoire.
- OKKA GROUP S.R.L. nu e plătitoare de TVA. Prețul e final.
- Plata se face cu cardul, prin Stripe. Factura o emitem prin SmartBill și o primești pe email.
- Abonamentul se reînnoiește singur la sfârșitul perioadei, până îl oprești. Îl poți opri oricând; rămâne activ până la sfârșitul perioadei plătite. Nu returnăm bani pentru perioada începută.
- Dacă schimbăm prețul, îți scriem cu cel puțin 30 de zile înainte. Prețul nou se aplică de la următoarea reînnoire.
5. Datele tale
Registrele sunt ale tale. Le poți exporta oricând în CSV, inclusiv după probă sau după ce oprești abonamentul. Dosarul PDF cu cod de verificare îl scoți cât ai probă sau abonament activ, pe perioade de cel mult 92 de zile din ultimii 2 ani.
Înregistrările HACCP se păstrează cel puțin 2 ani. De aceea, după ce închizi contul, le mai păstrăm 2 ani de la data fiecăreia, ca să ți le dăm (CSV sau dosar PDF) dacă le ceri pentru un control, apoi le ștergem. Dacă vrei să le ștergem mai devreme, scrie-ne; îți explicăm ce riști la un control.
Pentru datele personale ale angajaților tăi tu ești operator, iar noi persoana împuternicită. Regulile sunt în acordul de prelucrare a datelor, care face parte din termenii ăștia.
6. Ce așteptăm de la tine
- Să introduci date adevărate, la momentul la care se întâmplă.
- Să nu treci în triaj diagnostice sau motive medicale. Produsul cere doar „apt” sau „inapt”.
- Să nu încerci să ocolești ora serverului sau regulile registrului.
7. Disponibilitate și răspundere
Facem tot ce ține de noi ca produsul să meargă și facem copii de siguranță zilnice, în afara serverului. Se pot întâmpla totuși întreruperi; le anunțăm pe email când le știm dinainte.
Răspunderea noastră totală față de tine, pentru orice motiv, e limitată la cât ne-ai plătit în ultimele 12 luni. Nu răspundem pentru amenzi sau sancțiuni primite la un control, pentru că registrele și ce scrie în ele sunt ale tale.
8. Încheierea
Poți închide contul oricând, scriindu-ne. Putem închide un cont care încalcă termenii ăștia, după ce îți scriem și îți dăm 15 zile să descarci datele.
9. Schimbări și legea aplicabilă
Dacă schimbăm termenii, îți scriem cu cel puțin 30 de zile înainte. Se aplică legea română. Neînțelegerile le rezolvăm întâi pe email; dacă nu se poate, la instanța de la sediul nostru.